Farmacopeea chineza utilizeaza exclusiv radacina acestei
plante si scoarta radacinii (numita mu dan pi) si distinge
varietatile rosie si alba (de fapt, este vorba despre variante
inrudite, Paeonia lactifora si Paeonia suffruticosa), inzestrate
cu proprietati apropiate de cele ale bujorului nostru medi-
cinal.
Mentionat in primele scrieri de specialitate grecesti ca
medicament in cazul epilepsiei, bujorul a fost intrebuintat
in tratarea acestei boli pina in secolul al XlX-lea.
Daca ar fi sa-i dam crezare lui Pliniu, fiertura de
bujor ne protejeaza si „de vedeniile batjocoritoare
pe care faunii ni le dau in somn ".
Partile utilizate: florile si rizomul (radacina).
Moduri de utilizare
Infuzie de flori uscate: o mina la un litru de apa; lasati
sa se limpezeasca timp de zece minute.
Decoct de radacina: doua, trei linguri la un litru de
apa; se fierbe timp de zece minute.
Nu consumati niciodata semintele de bujor, sint toxice.
Calmant
Acest antispasmodic se administreaza in cure de fond in
tratarea nervozitatii, a palpitatiilor si a altor tulburari de
aceeasi natura. In aceste cazuri, se opteaza pentru infuzia
de flori.
Regleaza ciclul menstrual
Ceaiul de bujor previne si sindromul premenstrual sau,
cel putin, ii limiteaza neplacerile.
Farmacopeea chineza recomanda curele cu radacina de
bujor alb (bai shao yao) pentru reglarea ciclului menstrual.
Antitusiv
Infuzia de flori de bujor calmeaza tusea iritativa.
Pentru uz extern
Ceaiul de radacina de bujor amelioreaza circulatia sangvina
si returul venos. Se recomanda deci sub forma de decoct,
lotiune sau comprese in cazul hemoroizilor si varicelor.
Daca suferiti de o afectiune cutanata, folositi un decoct
de radacina de bujor rosu (chi shao yao, in farmacopeea chineza) si, pentru tratarea unui furuncul sau a unui abces,
un decoct de scoarta de radacina.
